Umbre cenuşii îmi joacă-n amintiri
A lor prezentă cruzime torturând simţiri,
Căci a vieţii pur nectar, de neînţelegeri abundă
Şi a vieţii mele paradox, e o veşnică izbândă.
Unde totul în jur e dulce, frumos paradis,
Centrul nu e decât un amărui iad interzis;
Nici unul, nici altul prea uşor de prezis
A amândoura înţeles prea uşor de dezis.
În mine se afundă ca-n vis, uşor, dar precis
Un ironic amalgam de caracter, deloc indecis.
Priveşte curtezana în corp neatins, de virgină
Ca şi cum ai privi adevărul, de n-ar fi minciună.
Ambele, îţi jur, au farmecul lor nebunesc!
Oare adevărul,la fel de uşor, minciună ar putea fi?
Falsitatea şi realul continuu se reunesc…
Rezultând că oricare lucru, veridic poate fi.
În final cea libertină şi cea pură se vor innădi
Aceeaşi fiinţă, copil nebun, frumos, vor îngrădi
În corp creat imperfect, muribund şi naiv,
Ce viaţa constant o va trăi, impulsiv la imperativ.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu