Culoarele argintii mă îndeamnă să tot merg,
Iar aştrii, din mintea mea durerile le şterg.
Încet mă-ndepărtez de ştreangul amărui
Şi-ncet mă îndrept, păcatul să mi-l spui;
Pentru ce era să atârn molcom în eternitate,
Veşnic să mă legăn printre bestii însemnate?
Tu te uiţi zâmbind în ochii mei, cu seninătate
Spunând că totul a fost plănuit de spirite uitate,
Dar vezi că acest test, cum tu-l numeşti
Departe m-a tot dus de plăceri lumeşti.
Sigur şi constant, sufletu-mi singur sângera
Şi el de printre aştri privea şi mă apăra,
De fiarele din jur ce tot mă torturau
Laţul întruna îl mângaiau şi mi-l arătau.
Puţin câte puţin prin el eu mă vindecam,
Cu lumina lui, veselă eu mă întregeam;
Ştiam că după ce pe tine te întâlneam
Tot ce era mai rău pentru mine, înfruntam.
Tu eşti greşeala mea, tu m-ai adus aici
Acum e rândul tău să încerci să mă-ndupleci.
Vezi tu, eu plec de aici liberă înspre el,
Dar el e un vis, o nălucă, reală dealtfel.
El sunt Eu!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu