Nature Calling. Pick up!
sâmbătă, 23 mai 2009
vineri, 15 mai 2009
Morpheus
Hear the song of Morpheus in the realm of dreams,
See the poppy flowers surround his changing forms
And on the ebony bed you would lay beside him,
While the shadows dance in the dim-lit cave.
To your hearts desire, he'll take you there,
He'll fulfill your biggest wish, but beware.
It's all smoke and mirrors in your dreams
And if dreams are nightmares, your screams
No one will hear, except him.
vineri, 1 mai 2009
miercuri, 29 aprilie 2009
Nature's Call 1
Nature Calling. Pick up!
Am decis sa incep o mini serie de poze in care am reusit sa surprind o farama din frumusetea primaverii. Pozele sunt facute in Parcul Titan, asta pentru cei care se simt atrasi de ceea ce am vazut si vor sa le vada si cu proprii ochii si nu numai prin obiectivul camerei mele.
duminică, 12 aprilie 2009
Forgotten Place
"Sunt doar o umbra a ceea ce eram alaturi de tine. Te astept in singuratatea mea salbatica... Nici trenurile nu mai trec de multa vreme pe aici, iar oameni ocolesc distante mari... E pustiu, insa eu sunt inca aici. Parfumul tau tanguie si acum in aer. Stiu ca vei reveni..." ( V.I.O. - Pierduti in Paradis)
Mergand incet pe langa gara, in lumina amurgului, am descoperit urmarind niste sine vechi ruginite ce se indreptau inspre fabrici un loc nou... pentru mine. Un loc in care totul a fost parca abandonat deodata si in locul oamenilor natura si-a reluat dreptul asupra locului. Cladirea pe jumatate terminata, se ascundea in spatele pomilor infloriti. Plantele apareau de peste tot, din pereti desenati cu grafiti, din podeaua sfaramicioasa, ba chiar de aveai curaj sa urci pe acoperis si acolo gaseai plantele incercand sa reocupe fiecare centimetru a zonei. In laterala cladirii se aflau sinele pe care le-am urmarit, intr-un hangar lugubru, ce nu si-a indeplinit vreodata scopul de a adaposti trenurile ce acum trec departe de el. Putini mai merg pe acolo, pe la acea cladire. De obicei doar cei ce cauta aventuri ori vor sa demonstreze "curajul" lor imens. Nu mi-as fi imaginat ca as putea simti o asemenea stare de solitudine, de pustiu atat de aproape pe oras.
Ajunsa iar printre oameni m-am interesat depre acel loc. Lumea il evita. Nu am aflat ce a fost acolo si singurul lucru pe care ceilalti mi l-au zis a fost: "Nimeni nu merge la Pinochio, se spune ca e bantuit. Nu te duci acolo decat daca vrei necazuri." S-au cel putin asa se spune.
duminică, 15 februarie 2009
vineri, 2 ianuarie 2009
Un An Nou...Hmmm... fericit
Sarbatorile au fost relativ placute. Mi-am respectat propriile traditii ca in fiecare an si am incercat chiar sa creez din anumite motive unele noi.... Nu mi-a iesit chiar perfect, insa de ajuns de bine incat sa nu spun ca nu incerc sa intru in spiritul sarbatorilor. Ah, am uitat cumva sa mentionez ca sunt printre cei mai apatici oameni de sarbatori. Apatic ca veselie, nu sunt omul cuprins de spiritul sarbatorilor sau de latura buna si darnica a oamenilor (cacat!!!). Ii respect si poate chiar ii invidiez pe cei care chiar se bucura de aceaste sarbatori si chiar daruiesc tot anul fiindca asa simt ei (si da chiar stiu oameni de genu), iar festivitatile de iarna sunt doar un alt motiv bun de a te bucura si darui.... ca si restul anului de altfel. Eu una recunosc, ma straduiesc mult de sarbatori. Nu partea cu daruitul o gasesc grea, o nu, in nici un caz (asta imi vine chiar usor de facut), altceva ma evita pe mine. Acea bucurie, atat de dulce in aceasta perioada incat simti cum faci noi carii doar gandindu-te la ea. Toti o stim, foarte multi chiar o traiesc, eu nici macar o farama. Nu pot, pur si simplu. Spune-i genetica, spune-i cum vrei, de altfel nu sunt singurul membru al familiei mele ce sufera de aceast defect (posibil). A fost totul foarte frumos pentru ceilalti, m-am straduit, am simtit tot ce am putut simti mai putin dulceata aia. Tot ce am reusit a fost sa simt a fost gustul mai mult amarui decat dulce, de la prea multul dulce a celor din jur. Si nu m-a deranjat foarte mult! Veselia mea a fost aceeasi din tot restul anului.
A naibi chestie, totul a fost destul de frumos si bine pentru mine (daca nu pot eu sa ma bucur din plin, nu inseamna ca nu-mi place sa-i vad pe ceilalti facand acest lucru) pana chiar in ultima noapte a anului cand a reusit sa dispara aproape de tot si acea veselie. Pot spune ca nu am mai simtit nimic special. Simturile si simtirile mi s-au stirbit dramatic dupa bataia noului an. Trebuie sa apreciez ironia vietii. Poate ca am ajuns cu adevarat sa ma straduiesc prea mult, asa ca soarta mi-a dat in schimb opusul a ceea ce cautam, mi-a dat micuta mea Cutie a Pandorei, plina de tristete, singuratate si manie. Si cel mai ironic a fost faptul ca nici macar nu am deschis-o eu. Pur si simplu in plin Revelion, in timp ce sarbatoaream "un nou inceput" (cu toate ca s-ar putea petrece acest lucru in oricare din cele 365 de zile), ea tradatoarea, acea cutie nefasta s-a deschis. Straniu, intr-o casa plina de oameni pe care ii cunosc, m-am simtit singura, am ramas singura, apoi trista, din ce in ce mai trista pana cand singuratatea si tristetea s-au transformat intr-o manie, frustrare ce nu-mi mai dadea (da) pace, roade continuu sufletul meu. Rationalul din mine se indeparteaza, aproape ca uita... si apoi idiotenia emotionala pe care o numesc irationalul sentimental se reintoarce la acele momente pe care partea cea mai mare din mine, cea ce nu tine de melodramatisme sau alte lucruri asemanatoare incearca sa o stearga. Ma simt ca si cum in mine traiesc doi gemeni... Unul, pragmaticul, care se gandeste la viitor, la cei mai bine, la independenta si libertate fata de dureri si alte nenorociri si altul un pic mai mic, dar si un pic ma incapatanat, melancolicul, care parca traieste doar din sentimente si amintiri, din trecut sau cel mult prezent si care nu-mi da foarte mult viitor, ci doar o moarte prin sentimente irosite ce s-ar intinde daca ar fi dupa el decenii. Dar netotul geaman melancolic fiind mai mic, va fi nenorocit unei sorti de obedienta servila, sub tirania fratelui sau, mai inzestrat de natura, aceasta avand simt practic, sarm si inteligenta astfel fiind mai bun ca micutul nenorocit. Sarbatorile au fost deci bune, mai putin finalul acestora, care nu mi-a adus decat o nastrusnica si ironica lupta intre nemernic si nenorocit, ratiune si sentiment. Sper, vreau , cer o schimbare inspre bine. Vreau o finalizare la conflictul din mine si la toate cele dinafara mea, si care depind si de mine, fireste .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
